Daca pentru Occident "suburbana" desemneaza "spatii locuite de o populatie cu un standard de viata si implicit un nivel al civilizatiei cel putin egal cu media nationala", pentru Romania exista o "diferenta de perceptie si interpretare", realitate care "s-a conturat in ultimii 100-150 de ani, tocmai in perioada modernizarii societatii romanesti".
Din aceasta perspectiva a diferentei de perceptie si interpretare, chiar si in interiorul Romaniei sunt realitati suburbane diferite. Daca in Transilvania, orase precum Brasov, Sibiu, Cluj "se puteau compara cu acele orase metropolitane din Occident", in Moldo-Valahia "orasele nu au atins niciodata gradul de independenta al oraselor regesti" din Transilvania. La periferia oraselor extracarpatice, "culoarea etnica a suburbiilor o aduc salasele de robi tigani (mai ales) si tatari, al caror rol in viata orasului era destul de important. Aceasta situatie etnico-teritoriala a ramas consemnata in toponimia (urbana) de azi". Si de aceea, termenul de mahala si mahalagiu nu a avut o conotatie peiorativa nicicand; mahalaua a fost dintotdeauna o trauma pentru omul diferit socio-cultural de "omul care este".
In surburbiile ardelene, in "imprejurimile imediate" s-au format comunitati etnico-socio-culturale numite osteze sau maieri. In aceste spatii se indreptau "locuitori ai satelor aservite feudal si au fost adevarate poligoane de testare a inovatiilor din domeniul activitatilor productive". Din acest punct de vedere, in Transilvania, "zona suburbana a reprezentat o componenta de seama a complexului sociospatial urban promotor al progresului economic si social". Provinciile extracarpatice "incluse in spatiul politic si economic al Imperiului Otoman" au cunoscut situatii "mai putin favorabile innoirilor pe plan economic si eventual social".
Suburbana secolului al XIX-lea a adus oraselor romanesti "noile haine" ale econ
