Singura definitie a unui oras e civilizatia. Restul, indiferent de numarul etajelor si de calitatea asfaltului, e egal cu suma afacerilor edilitare minus forta coruptiei. Insa deosebirea care desparte splendoarea unui oras de cusca in care spumega o haita e civilizatia. Aceasta valoare difuza, dar stricta, necumparabila, dar transmisibila, da oamenilor greutatea persoanei si deschiderea catre ceilalti. Fara aceasta capodopera umana, batrana care a cazut in intersectia Averescu-Mihalache ar fi ramas la mila tramvaielor.
S-a intamplat altceva. A suras civilizatia. Un 4X4 somptuos a oprit de-a latul traficului. Un barbat inca tanar si deja prosper a coborat si a intrebat unde trebuie sa o duca pe batrana. A luat-o in brate ca pe o Madona prunita, a asezat-o in masina si a plecat. Batrana vedea pentru prima oara un Mercedes pe dinauntru. Bucurestiul e un oras.
Insa Bucurestiul e un oras pe muchie. Civilizatia scoate capul in momentele-cheie, dar nu e suverana. Inselaciunea, iluzia si celelalte grimase vorbitoare ale inapoierii lucreaza. Promit si seduc. Flecaresc pervers si prostesc in masa. Scena din intersectie putea fi jucata altfel: in varianta Oprescu. Soferul se apleaca asupra femeii cazute, are grija sa vorbeasca tare despre soarta batranilor si nemernicia autoritatilor, trage cu coada ochiului asigurandu-se ca audienta lacrameaza, ia batrana in masina si o lasa in prima intersectie. Apoi se intoarce la locul faptei miloase, urla ca e scarbit de hotii din primarie si se proclama parinte al orasului. Faceti cunostinta cu strategia Oprescu! Metoda e totuna cu omul, iar omul e saltimbancul sistemului.
Nimic nu tradeaza mai vizibil incrancenarea cameleonica a sistemului decat machiajul angelic al acestui om imbatranit in trucuri - unele dictate de proasta crestere a tribului din Primaverii, altele emanate din sufletul canceros al lui
