La cateva zile dupa Craciunul sangeros din 1989, pe zidul care desparte curtea Casei Monteoru de bulevardul Pipia, aparu un graffito gigant tras cu mana sigura: Mue Malone.
Vrei nu vrei, tot la nenea Iancu te-ntorci. Altfel ce poti pentru ca sa-ntelegi de-aicea? Bascalie? O vorba dulce? Injuratura? Nu cumva un mesaj intergalactic?!
Voi, nepotii lui Mitica, ai lui Nae Mache, s.c.l., voi ce credeti, good&bad boys?
Mazgalitura se pastra neatinsa multa vreme. Pana cand Cazinoul din casoaia fostului Teatru Tanase inchirie de la Primarie palma de pamant dintre zid si trotuar. Noii administratori curatara locul, dadura cu var, facura acolo o parcare. Saptamanal, Barnovski isi parcheaza si el acolo Jaguarul. Cazinoul il atrage bolnavicios. El nu indrazneste sa intre. Teama? Placerea amanarilor repetate? Joc vinovat al mintii? Deocamdata, parchezi acolo. Faci pasi prin fata Cazinoului, te mai opresti, te uiti nemultumit la ceas (Constantin Vacheron, la sugestia lui Velisarie, cand e vorba de ceasuri, numai elvetiene si numai acest Vach si numai clasic cu arc si rubine, sa n-aud de draciile astea electronice si, la mana ta, Filip Toma Barnovski, numai extraplatul traditional de platina si nu morile grele de aur care se poarta acum), scoti furios pumnul de sub manseta, esti suparat, nu mai astepti, traversezi, te urci in masina, ai plecat. Cu gandul in sila si fata de toti ascuns la esecul din adolescenta cand n-ai reusit sa inveti cat de cat sa patinezi si nici, mai tarziu, la tenis, sa tii cum trebuie o racheta in mana, si nici sa te porti cavalereste cu fetele si mai barbateste cu profesionistele angajate discret de un tata grijului ca sa te faca barbat... Si acum, in urma, automobilul, tentatie tarzie, caraghioase ambitii de condus in raliu, funciarmente naandemanatec, feroce tenacitate, sigur ca va reusi, motivat siesi ca a luat (iarasi nemarturisit
