Oraşul Brasília, ridicat în anii 1957-1960 de Oscar Niemayer şi de echipa lui, a fost de prea multe ori comentat în această rubrică pentru a se mai reveni asupra curioasei aşezări "colectiviste". Ceea ce se ştie însă mai puţin e că întruparea oraşului Brasília reprezintă ultimul capitol al unei epopei discrete şi obscure: înainte de a fi construit pe terenul pustiu, el a avut forma unui vis recurent despre viitoarea capitală, vis întins pe durata a zeci de generaţii. A urmări "visul cu Brasília", naşterea oraşului în mintea unor visători, e aproape mai interesant decît contemplarea rezultatului.
Totul a început de mult, cînd Brazilia era colonie portugheză cu doar vreun milion de locuitori şi avea cîteva oraşe mititele, toate porturi; atunci, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, atotputernicul Marchiz de Pombal, primul ministru al regatului, omul care guverna de fapt ţara în locul Regelui, a angajat un celebru cartograf italian, Tosi Colombina, pentru a studia posibilitatea mutării capitalei coloniei de pe coastă în interior. De proiect nu s-a ales nimic pentru că, între timp, marele cutremur de la 1755 distrugea Lisabona, aşa că pe capul Marchizului căzuseră alte griji. Dar ideea fusese lansată şi ea purta iscălitura omului providenţial care, ca despot luminat, introdusese Portugalia în Europa.
De îndată ce Brazilia s-a despărţit de metropolă, în 1821, devenind Imperiul Brazilian, ideea noii capitale capătă contururi din ce în ce mai ferme. Politicianul care a intrat în istoria Braziliei drept unul dintre fondatorii liberalismului, Andrada e Silva, propunea chiar extrem de precis, în anul 1823, ca viitoarea inimă a ţării să se afle departe, în interior, la limita statului Minas Gerais, pe paralela de 15 grade: urma să se numească Petrópolis, după numele celui dintîi împărat, Dom Pedro I. Vizionarul, bazat pe intuiţia sa şi pe cunoaşterea profundă a