"Dorinta excesiva de a recupera aceste bogate arhive epigrafice a dus la distrugerea zidurilor fortificatiei" (Radu Vulpe, Histoire ancienne de la Dobroudja, Bucuresti, 1938, p. 335-336). Fraza de mai sus a fost extrasa din contextul in care mar

Radu Vulpe se referea la perioada de dupa mijlocul secolului al XIX-lea, cand o asemenea maniera brutala de exploatare a siturilor arheologice inca mai era comuna multora in cam tot spatiul circummediteranean. Situatia incepe sa se amelioreze chiar in acei ani. Un exemplu il constituie trimiterea unor specialisti de catre Napoleon al III-lea pentru cercetari in locul abia amintit, pe atunci aflat, cum se stie, pe teritoriul Imperiului Otoman.Daca astazi se cunosc mai multe despre Troesmis, asta se datoreaza in buna masura marturiilor pe care le-a lasat initierea acolo a unei adevarate aventuri arheologice. O descriere a acesteia se gaseste, pe scurt, la autorul citat la inceput si, mai detaliat si explicit, la Raymund Netzhammer care, in 1918, nota: "Cu toate ca orasul era numit in itinerariile antice, ba chiar figura pe hartile genovezilor si olandezilor, el parca disparuse, localizarea sa ramanand necunoscuta. Abia in deceniul al saptelea al secolului al XIX-lea a fost redescoperit. In octombrie 1860, francezul Desire More s-a stabilit in apropierea lui, la Iglita, pentru agricultura. Pe mosia sa i-au atras atentia niste ruine, unde a gasit monede antice si inscriptii. Nu a trecut mult si turcii din Macin au aflat despre toate acestea, venind sa sape in cautare de comori cu aur. Dar mai mult decat acestia, reprezentantii puterilor straine din Galati se dedicara acestor descoperiri remarcabile. (...) Consulul francez (de la Galati, pentru Comisia Dunarii, n.n.) a trimis copii dupa inscriptii guvernului francez, iar consulul prusac i-a trimis unele dintre acestea lui Theodor Mommsen. Scurt timp dupa acee