A trecut un an de cand Casa de licitatiae Monavissa a avut initiativa laudabila de a introduce artistii contemporani romani in mecanismul de cotatie al pietei. Se pot compara acum site-uri si cataloage de licitatii de la mai multe firme (concurente sau chiar in litigii de separare, cum este cazul Monavissa-Goldart). In luna aprilie s-au vandut fara cresteri de adrenalina "ciocanite": Mircea Roman (grafica 41x30, 1.800 RON), Al. Tzipoia (xilogravura, 27x21, 1.000 RON) si Aurel Cojan (tehnica mixta pe panza, 24x19, 1.000 RON).
Mircea Roman ( n.1958) este un artist de mare originalitate formala si de un adanc dramatism, artist pe care se sprijina acum scoala romaneasca de sculptura. Tara Lapusului - Cluj - Bucurersti - Osaka - Londra - Bucuresti, iata traseul unei cariere exemplare. Autoportretul (vezi foto) lasat in culori de apa sangerande poate ramane o valoroasa efigie a artistului atunci cand nu poti concura muzeele lumii sa-i achizitionezi bronzurile sau marile instalatii cu oameni franti. Mircea Roman este un personaj atat de modest, de retractil si de absorbit de patima talpicii de lemn cu care zideste oameni, incat e bine sa-l surprindem cum isi cerceteaza chipul.
Alexandru Tipoia (1914-1993) este numele cu o posteritate atent cultivata de catre fiul-pictor, dupa anii 1993. Avem de-a face cu o restituire majora a unui maestru roman cu formatie interbelica si cu cariera estompata de fractura regimurilor politice. Tema muzicala, atat de tipica lui Tipoia, functioneaza ca o melancolica suita, dintr-o lume randuita cu mai multa armonie.
Aurel Cojan (1914-2005) este patriarhul picturii de vana franceza din modernitatea romaneasca. S-a stins, nonagenar, pe malurile Senei, cu aura unui pustnic carpatin. Aurel Cojan are galeristi seriosi, care au suportat toate extravagantele de clochard rafinat ale genialului colorist, in tonalitate de oboi, car