Opera lui Ion C. Chiţimia (22.V.1908-19.II.1996) este constituită din patru componente esenţiale: studii despre cultura şi literatura română veche, cu prelungiri spre cea modernă (N. Bălcescu, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, Gr. Alexandrescu ş.a.), studii despre civilizaţia şi literatura polonă, veche şi modernă, studii despre folclor şi cărţile populare şi studii de literatură universală şi comparată.
Odată cu teza de licenţă, despre cronicile slavo-române din secolul al XVI-lea, începe să se manifeste ca medievist, atenţia asupra contribuţiei sale în acest domeniu fiind atrasă de studiul Cronica lui Ştefan cel Mare, din Cercetări literare (III, 1939, p. 219-293). Lucrarea care avea să-l impună a fost Cronica lui Ştefan cel Mare (versiunea germană a lui Schedel (Casa Şcoalelor, 1942). Printre primii recunoscători ai meritelor editorului s-a aflat N. Cartojan, care în Istoria literaturii române vechi (II, 1940) lăuda editorul care "a verificat punct cu punct după copii fotografice ale cronicei, aduse de noi, datele d-lui Górka şi rectificând unele lucruri greşite, a ajuns la concluzii cu totul diferite de ale istoricului polon (...). Deşi argumentele aduse de d. Chiţimia nu sunt toate deopotrivă de convingătoare, totuşi ipoteza pusă în discuţie de d-sa are meritul de a îndrepta cercetările pe o nouă cale." I. C. Chiţimia tratase, meticulos şi totdeauna foarte documentat, numeroasele probleme, istoricul manuscrisului descoperit de Olgierd Górka şi tipărit de el în 1931, manuscris care a aparţinut iniţial omului de cultură Hartmann Schedel, ediţia Górka, analiza internă a manuscrisului şi a textului german, care este socotit o traducere după versiunea latină, al cărei autor a fost un polon, versiunea latină având la bază un text slavon. Alte subcapitole examinează ştirile istorice din cronică, drumul ei până la Nürenberg, socotesc neîntemeiată părerea că pâr
