Până de curând, în rubrica intitulată „Presa epocii staliniste“, găzduită de acest colţ de pagină, am încercat să aducem în atenţia cititorilor modul în care, după ce a acaparat puterea cu sprijinul tancurilor sovietice, Partidul Comunist a transformat ziarele în instrumente de propagandă.

Timp de câteva luni, ne-am străduit să creionăm cu „tăieturi“ din gazete o perioadă în care s-au pus temeliile epocii comuniste.

Începând de astăzi, vom căuta să vedem cum s-a perpetuat comunismul în ţara noastră şi cu ce consecinţe. Pentru aceasta, ne vom folosi de aceleaşi mijloace, ziarele. Vom „sări“ peste mai mult de un deceniu. Ne aflăm, aşadar, la începutul anului 1960. „Dictatura proletariatului“ s-a consolidat. Tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej mai are de trăit patru ani şi câteva luni. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu roboteşte pe undeva, prin eşalonul doi al partidului, fără să bănuiască nimic despre ce viitor îi este hărăzit. Tovarăşul Ion Iliescu, „tânăr şi neliniştit“, activează ca preşedinte al Consiliului Asociaţiilor Studenţeşti. Stalin a murit de câţiva ani, iar la Kremlin „domneşte“ Nikita Sergheevici Hruşciov. „Prietenia“ cu URSS nu mai este la fel de „fierbinte“, dar, ca să reluăm o glumă a vremii, „când plouă la Moscova, la Bucureşti se deschid umbrelele“.

„Scânteia“, ca zeama de varză

E duminică, 3 ianuarie. Poporul este încă mahmur. Revelionul a lăsat urme. Ziarul partidului „sună deşteptarea“. Mâine, oamenii muncii trebuie să fie la treabă. Articolul de fond are rolul de a-i dezmetici pe români la realitate. E un fel de ciorbă de potroace.

„Însorit început de an nou. Anul 1960 a apărut pe lume în nădejdile popoarelor de întărire a păcii, de limpezire a orizonturilor vieţii internaţionale, de destindere şi colaborare. Cetăţenii patriei noastre l-au întâmpinat cu bucurie. (...) În patria noastră, deven