În anul 2007, în Barcelona, din totalul asistentelor medicale angajate, 11,19% au fost imigrante din Peru, Columbia, Ecuador, Cuba, Argentina şi România. Româncele sunt singurul colectiv de
În anul 2007, în Barcelona, din totalul asistentelor medicale angajate, 11,19% au fost imigrante din Peru, Columbia, Ecuador, Cuba, Argentina şi România. Româncele sunt singurul colectiv de asistente din Uniunea Europeană care preferă să lucreze în Catalunya.
Potrivit preşedintei Colegiului Oficial de Infirmerie din Barcelona, Mariona Creus, "în Catalunya continuă emigrarea cadrelor medicale catalane spre ţări care le oferă contracte de muncă pe perioadă nedeterminată şi mai multe ore pentru studiu, precum şi un program de lucru convenabil".
Mariona Creus şi-a exprimat nemulţumirea faţă de procesul birocratic care întârzie până la doi ani echivalarea diplomelor dobândite în străinătate. Fără diplomă recunoscută în Spania, asistentele medicale nu-şi pot exercita profesia în Catalunya.
În contextul în care în Catalunya, precum şi în alte zone ale Spaniei, există un deficit în sistemul sanitar, perioada de aşteptare de până la doi ani în cazul extracomunitarilor şi până la trei luni în cazul comunitarilor, este exagerat de lungă.