* Răzvan Petrescu, Foxtrot XX, Editura Cartea Românească, 2008.

Frecventarea Cenaclului "Universitas", condus de Mircea Martin, în prima jumătate a anilor ’80, l-a deturnat definitiv (şi în mod fericit) pe absolventul de Medicină Răzvan Petrescu spre literatură. A debutat într-un volum colectiv uitat astăzi cu desăvîrşire: Debut ’86. Era perioada în care tinerii scriitori nu puteau publica decît la grămadă, în volume colective fantomă: cu cît erau mai mulţi şi mai amestecaţi, cu atît mai bine pentru un sistem ce nu agrea afirmarea individuală a artiştilor. Mai mult decît un privilegiu, volumul colectiv era o concesie editorială. Rătăcit printre mediocri (crema prozatorilor deceniului 8 fusese deja adunată de Ovid S. Crohmălniceanu în Desant ’83), Răzvan Petrescu s-a impus cu adevărat în prima jumătate a anilor ’90 cînd a publicat, cu totul, trei volume de proză scurtă şi două de teatru. Recunoaşterea s-a produs instantaneu: criticii au scris entuziast, iar Uniunea Scriitorilor, ASPRO, ASB şi UNITER l-au premiat deopotrivă pentru proze şi pentru piesele de teatru. O vreme a făcut un fel de publicistică, apoi a devenit un foarte bun redactor de carte, mai întîi la Editura ALL, iar de cîţiva ani, la Editura Curtea Veche. Interesul scăzut pentru literatură de la jumătatea anilor ’90, o oarecare dificultate de încadrare a prozei sale, faptul că n-a mai scris nici o carte în ultimii 11 ani şi promovarea slabă a antologiei Mici schimbări de atitudine (2003, Editura ALLFA), lipsa din peisajul publicistic şi retragerea deliberată în munca editorială, precum şi prejudecata minoratului genului scurt au făcut ca Răzvan Petrescu (una dintre puţinele mari absenţe, de pildă, din Dicţionarul Biografic al Literaturii Române coordonat în 2006 de Aurel Sasu) să nu fie perceput de publicul larg drept ceea ce este: unul dintre cei mai buni prozatori din întreaga noas