Trei tineri au ajuns pe mina oamenilor legii, urmind sa fie prezentati Parchetului de pe linga Judecatoria Braila cu propunere de arestare preventiva, pentru savirsirea infractiunilor de furt calificat. In noaptea de 30 spre 31 mai, la ora 3.00, Marius C., de 21 de ani, Alexandru Ionut C., de 19 ani si I.T. in virsta de 16 ani, toti din Braila, au fost prinsi in flagrant de politisti in timp ce se aflau la furat. Hotii au patruns prin efractie intr-o societate comerciala si se apucasera sa sustraga bunuri cind s-au trezit cu o vizita neasteptata. Dupa comiterea faptei, politistii de la Biroul de Investigatii Criminale au continuat cercetarile pentru a stabili intreaga activitate infractionala a celor trei. Astfel, oamenii legii au mai stabilit si probat ca acestia sint principalii suspecti in comiterea altor doua furturi din societati comerciale si doua din locuinte.
"Cele patru infractiuni au fost comise in municipiul Braila, in perioada 14 martie - 31 mai 2008, cauzele fiind inregistrate in evidente cu autori necunoscuti. Suspectii au fost retinuti pe ordonanta si vor fi prezentati instantei", a precizat agent Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului.
Trei tineri au ajuns pe mina oamenilor legii, urmind sa fie prezentati Parchetului de pe linga Judecatoria Braila cu propunere de arestare preventiva, pentru savirsirea infractiunilor de furt calificat. In noaptea de 30 spre 31 mai, la ora 3.00, Marius C., de 21 de ani, Alexandru Ionut C., de 19 ani si I.T. in virsta de 16 ani, toti din Braila, au fost prinsi in flagrant de politisti in timp ce se aflau la furat. Hotii au patruns prin efractie intr-o societate comerciala si se apucasera sa sustraga bunuri cind s-au trezit cu o vizita neasteptata. Dupa comiterea faptei, politistii de la Biroul de Investigatii Criminale au continuat cercetarile pentru a stabi