Dezastrul electoral al PRM era absolut previzibil, daca e sa ne luam dupa evolutiile paralele ale partidelor extremiste si antieuropene din alte tari foste comuniste. La fel s-a intamplat si in Polonia cu partidul, iesit dintr-un fost sindicat al agricultorilor, Samoobrona, al ultranationalistului Andrzej Lepper. Foarte popular si influent inainte de intrarea Poloniei in UE, Lepper jucase cartea religioasa (catolica) si profitase de spaima de necunoscut a taranilor polonezi. Europa, spunea el, avea sa impuna drepturile ateilor si ale homosexualilor si avea sa-i saraceasca pe fermierii polonezi, obligandu-i sa accepte, sub pretexte igienice sau fiscale, tot felul de oprelisti care nu puteau fi decat in folosul marilor latifundii occidentale. La fel s-a intamplat si in Slovacia lui Vladimir Meciar, "tribunul" populist si antioccidental care prezicea ruina Slovaciei odata intrata in UE si care se sprijinea pe serviciile secrete, ai caror sefi erau mai puternici decat ministrii si care dirijau politica interna si externa a tarii prin intermediul dosarelor — trucate sau nu – in care apareau numele politicienilor din opozitie. In ambele cazuri, si in Polonia, si in Slovacia, popularitatea formatiunilor politice antieuropene si ultranationaliste a scazut vertiginos dupa intrarea tarilor lor in UE. Taranii n-au fost ruinati de regulile absurde ale birocratilor de la Bruxelles, ci au putut, pe baza unor proiecte solide, sa beneficieze de fonduri europene. Identitatea acestor tari nu a fost umilita si intinata, ci dimpotriva, ele au capatat o voce aparte si o personalitate proprie in concertul politic european. Ultranationalistii au supravietuit ca formatiune politica numai datorita influentei magnetice a sefilor lor, fostul fermier cu carura de boxer Lepper in Polonia, fostul boxer cu discurs de fermier Meciar in Slovacia. In ce-i priveste pe extremistii romani, singurul lor