Trei tineri sunt cercetaţi pentru furt calificat, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau motorină din cisterna unui tir parcat. Constantin Ilie, de 38 de ani, din localitatea vâlceană Bălceşti, şoferul unui autotir DAF ce transporta carburant, a sesizat joi, în jurul orei 4.00, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Craiova că a surprins pe strada Amaradia trei tineri care i-au furat aproximativ 90 de litri de motorină din cisternă, după care au fugit cu un automobil Dacia 1310. Oamenii legii au început imediat căutările şi au reuşit să oprească Dacia în cartierul Craioviţa Nouă. Cei trei tineri, Alexandru Vaşcu, de 19 ani, din Gîngiova, Dolj, Alexandru U., de 16 ani, şi Andrei Popescu, de 19 ani, ambii din Craiova, au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie. Cei trei ascunseseră motorina furată în garajul bunicului lui Andrei Popescu, de unde aceasta a fost recuperată de oamenii legii. S-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Trei tineri sunt cercetaţi pentru furt calificat, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau motorină din cisterna unui tir parcat. Constantin Ilie, de 38 de ani, din localitatea vâlceană Bălceşti, şoferul unui autotir DAF ce transporta carburant, a sesizat joi, în jurul orei 4.00, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Craiova că a surprins pe strada Amaradia trei tineri care i-au furat aproximativ 90 de litri de motorină din cisternă, după care au fugit cu un automobil Dacia 1310. Oamenii legii au început imediat căutările şi au reuşit să oprească Dacia în cartierul Craioviţa Nouă. Cei trei tineri, Alexandru Vaşcu, de 19 ani, din Gîngiova, Dolj, Alexandru U., de 16 ani, şi Andrei Popescu, de 19 ani, ambii din Craiova, au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie. Cei trei ascunseseră motorina furată în garajul bunicului lui Andrei Popescu, de unde aceasta a fost