Am tot amînat, din diverse motive, să merg la Muzeul Literaturii Române, să văd expoziţia documentară "M. Blecher". Vineri, de pildă, la ora 16,30, cînd am vrut să intru, mi s-a spus că deja s-a închis şi să vin a doua zi. A doua zi, adică sîmbătă, 31 mai, în faţa muzeului era un mare afiş pe care scria "Pune mîna pe o carte". Am intrat şi mi s-a spus că expoziţia "M. Blecher" nu mai e. Adică e, dar e acoperită de rafturi cu cărţi. Să vin luni. Am zis că trebuie să scriu pînă luni despre ea. Atunci mi s-a recomandat să încerc să mă uit printre rafturile cu cărţi. Palimpsest? Nicidecum. Întîmplare din irealitatea imediată? Mai degrabă, prin forţa hazardului, o expoziţie-vizuină.
Am zis mersi că nu am nimerit în timpul vreunei lansări sau al vreunei proiecţii de filme (cum am văzut că se anunţa în program), fiindcă era tîrg de carte pentru copii. Rotonda muzeului era căptuşită binişor cu cîteva biblioteci. Aşa că m-am strecurat printre mesele expozanţilor, am primit şi o ofertă cu cărţi pentru grădiniţă şi, în cele din urmă, am reuşit să văd expoziţia ascunsă: desene de Blecher (care mi-au amintit de Victor Brauner), un autoportret, reviste din epocă în care apăreau texte de Blecher (Contimporanul, Bilete de papagal, Punct), fotocopii ale unor scrisori, celebra fotografie cu M. Blecher în patul lui, cu ochii albaştri strălucitori, cu faţa luminoasă sub bascul negru. Şi, fireşte, manuscrise. Pe care am putut să le admir în voie, fiindcă nu erau mascate de nici un raft. Am rămas minute bune să privesc patru caiete numerotate I, II, III, IV (după cum se putea vedea într-o fotocopie), două deschise, două închise, cu coperte bordo, ştampilate cu numărul de înregistrare al Muzeului Literaturii şi conţinînd manuscrisul romanului Inimi cicatrizate. Am putut privi scrisul mărunt, citeţ şi cu o caligrafie foarte din zilele noastre al lui M. Blecher. După cum se vedea
