Diferenţa dintre cel mai înalt fotbalist de la Euro şi micuţul mijlocaş român este de 36 centimetri! Un eventual duel aerian între Jan Koller (2,02 m) şi Florentin Petre (1,66) este
Diferenţa dintre cel mai înalt fotbalist de la Euro şi micuţul mijlocaş român este de 36 centimetri!
Un eventual duel aerian între Jan Koller (2,02 m) şi Florentin Petre (1,66) este greu de imaginat. Între cei doi fotbalişti este cea mai mare diferenţă de înălţime care s-ar putea vedea pe teren la Euro 2008. Echipa naţională a României are o medie de înălţime de 1,81 m, cu trei centimetri mai mică decât cea a Cehiei, selecţionata uriaşului Koller.
În vederea duelurilor din Grupa C, tricolorii sunt ca talie la egalitate cu Franţa. Celelalte adversare, Olanda şi Italia au amândouă o medie de înălţime de 1,83 cu doi centimetri peste selecţionata lui Piţurcă. La nivelul întregului turneu, selecţionata română se află după media de înălţime pe locul 13, doar Spania, Turcia şi Portugalia fiind sub talia tricolorilor.
Atacantul Koller, portarul etapei în Bundesliga!
Expresia "forţă a naturii" îşi găseşte perfect ilustrarea în atacantul Jan Koller, de 2.02 metri şi 100 de kilograme. La 35 de ani, uriaşul ceh este omul de bază din atacul selecţionatei ţării sale pentru care a înscris nu mai puţin de 54 de goluri în 84 de partide.
Jan Koller a impresionat în carieră nu numai prin abilităţile sale de marcator, ci şi prin evoluţia între buturi. Într-un meci Bayern Munchen - Borussia Dortmund, disputat acum câţiva ani, portarul oaspeţilor Jens Lehmann a fost eliminat la mijlocul reprizei secunde şi, cum toate schimbările fuseseră efectuate, antrenorul l-a ales pe Koller să-i ia locul.
Cehul a apărat excelent în cele 25 de minute rămase, reuşind să blocheze câteva şuturi periculoase ale atacantului bavarez Michael Ballack. Pentru prestaţia sa între buturi,