Mi-e ruşine să recunosc, dar, până mai deunăzi, mă înscriam şi eu în tabăra snobilor mioritici care preferă vacanţele petrecute aiurea, nedând doi bani pe ţărişoara lor. Eram
Mi-e ruşine să recunosc, dar, până mai deunăzi, mă înscriam şi eu în tabăra snobilor mioritici care preferă vacanţele petrecute aiurea, nedând doi bani pe ţărişoara lor.
Eram mândră ori de câte ori paşaportul meu era vaccinat cu câte o nouă ştampilă.Timpul i-a atras în această capcană păguboasă şi pe copii, care vorbesc despre Viena ca despre curtea şcolii, negăsind vreo diferenţă între shoppingul la Milano şi cel în Obor.
Şi poate că am fi păşit, în neştire, pe meridianele planetei, dacă acum un an, într-o nebunie pe care n-am s-o regret niciodată, n-am fi ales o destinaţie mult mai apropiată: Bucovina! Decizia a avut efect de trăsnet asupra deja snobilor mei copii: Cuuuum?!
Aşa rău am ajuns, să ne petrecem vacanţa în România?! Am încercat să-i liniştesc, recunoscând că nici eu nu apucasem să ajung la lăudatele mănăstiri din nordul Moldovei. Bref, după negocieri interminabile, junii mei intrau pe poarta familiei Ungureanu din localitatea Vama, judeţul Suceava. Începea, pentru ei, cea mai frumoasă vacanţă.
Dincolo de peisajele fabuloase cu care Moldova mi-a dat peste nas, anulând toate amintirile cu piramide, zgârie-nori, fiorduri, catedrale, bazaruri orientale şi ţărmuri de Mediterana, dincolo de ospitalitatea aproape ireală a gazdelor, dublată de o măiestrie culinară care a pus la grea încercare toate dietele ştiinţifice după care încercam să funcţionăm, ne-am "construit" vacanţa.
Odată bifate mănăstirile, pe listă s-au înghesuit: o aventură la o stână din apropiere, premiată de ciobani cu o demonstraţie de muls vacile şi cu un balmoş de zile mari, un picnic de basm, într-un luminiş la care nu se poate ajunge decât cu căruţa trasă de magari, o descinder