Se vorbeste necontenit despre Sorin Oprescu. Numai despre Sorin Oprescu. Se vorbeste enorm, fluvial, agitat, circular, cu febra care instaleaza o obsesie. Oprescu a supus impozitarii in regim de monopol aproape tot ce se gandeste si se vorbeste in Bucuresti. Bucuresti? Ne lamureste Oprescu insusi: acel spatiu situat in interiorul inelului median paralel cu autostrada volanta.
Am si ajuns la adevar. Oprescu e o proiectie, o imagine hranita de geometria stramba a iluziei. Adevarul e la indemana si cura incepe cu observatiile cele mai simple. Mai intai, Oprescu nu e independent, ci incompetent. Un om care a fost viceprimar si candideaza, inversunat, a treia oara, la sefia orasului, ar trebui sa stie, macar din rutina si frecare, ceva, orice, despre realitatea Bucurestiului. Oprescu nu stie nimic.
Vorbind despre Bucuresti, Oprescu a inceput, fara s-o stie, sa se ocupe de gradinite. Proiectele lui stangace sunt respinse de inginerie. In schimb, pot impodobi, oricand, o gradinita si stau in picioare numai in nisiparul din parculet. Oprescu s-a straduit sa infieze postura de victima, insa sistemul si partidele sunt o gaselnita tarzie. Mai intai, si in mod fundamental, acest om surclasat de cuvinte e victima propriei imaturitati. Cu Oprescu, Bucurestiul se amana, iar vorbaria devine Capitala.
De aici, nedreptatea pe care o putem repara discutandu-l cum se cuvine pe Blaga. In fond, se vorbeste prea putin si in soapta despre Blaga. Timorat, oarecum clandestin, cu acea discretie respectuoasa cu care gradinarii discuta de motoare. Regimul obsesiv in care e dezbatut, contestat sau glorificat Oprescu, a creat o absenta pe locul ocupat de Vasile Blaga. Lumea chiar crede ca Vasile Blaga e contracandidatul lui Oprescu, adica o prelungire cu semn schimbat a lui Oprescu. Din fericire, nu e asa.
Blaga are dreptul la definitie proprie. Vasile
