Consumatorii europeni si-au redus drastic cheltuielile, punand in pericol ritmul de crestere al economiilor din regiune, in conditiile in care inflatia ajunsa la cel mai inalt nivel din ultimii 16 ani erodeaza puternic puterea de cumparare a acestora.
In aceste conditii, odata cu aniversarea a zece ani de la infiintarea Bancii Centrale Europene, institutia se afla intr-o dilema serioasa. Pe de-o parte, mentinerea dobanzii de referinta la cel mai inalt nivel din ultimii sase ani ar putea contracara inflatia. Pe de alta parte, o asemenea masura ameninta insa sa puna si mai multa presiune asupra cheltuielilor consumatorilor, care totalizeaza 56% din economia zonei euro, scrie Bloomberg.
Iar situatia s-ar putea inrautati. Nick Kounis, analist la Fortis Bank in Amsterdam, spune ca aprecierea pretului petrolului si al alimentelor va forta BCE sa-si majoreze tinta de inflatie. Deja, rata inflatiei este cu mai mult de 1% peste tinta oficiala a bancii.
"Perspectivele privind ritmul de crestere a cheltuielilor consumatorilor devin din ce in ce mai intunecate", a declarat Kounis, care si-a redus estimarile de crestere a cheltuielilor consumatorilor de la 1,7% la 1,2%.
"Atata timp cat presiunile inflationiste vor continua sa-si faca simtita prezenta, este foarte greu sa asistam la o revenire a pietei de consum. Sarcina strategilor Bancii Centrale Europene devine din ce in ce mai dificila pe zi ce trece", a adaugat el.
Banca Centrala Europeana, sub conducerea presedintelui Jean-Claude Trichet, va mentine dobanda de politica monetara la 4%, pana cel mai devreme in februarie anul viitor, arata o cercetare efectuata de Bloomberg in randul mai multor economisti. Pana recent, acestia estimau ca institutia ar putea reduce dobanda de referinta chiar din septembrie 2008.
Banca centrala americana (Fed) a redus dobanda de politica monetar