Nouă profesori români au şansa să călătorească în spaţiu şi să conducă un avion cu reacţie, până la sfârşitul lunii. Acestea se vor întâmpla însă doar în cadrul unor simulări de mare performanţă oferite de Honeywell Hometown Solution. Cei nouă profesori din Oradea, Bucureşti, Dâmboviţa, Ploieşti, Lugoj, Constanţa şi Târgovişte, împreună cu alţi 336 de profesori din 18 ţări, vor merge, cu bursă, la U.S. Space&Rocket Center din Huntsville, Alabama.
Profesorii vor participa la cursuri de instruire în laboratoare şi traininguri de supravieţuire pe uscat şi în apă, precum şi la exerciţii de instruire pentru astronauţi şi programe de dinamică de zbor. Scopul proiectului, aflat deja la al patrulea an de funcţionare, este de a instrui profesori din învăţământul preuniversitar, pentru ca aceştia să-i ajute şi să-i îndrume pe elevii pasionaţi de ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică. (E.L.)