Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi pentru subvenţii agricole

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 iunie 2008 ·

Fermierii mai pot depune, doar astăzi, cereri pentru subvenţia la hectar din fonduri UE aferentă anului 2008, la centrele locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Campania de accesare a fondurilor europene a început pe 3 martie, iar o primă etapă s-a încheiat pe 15 mai. Pentru fermierii care nu au solicitat subvenţiile în acest interval mai există varinta depunerii cererii în perioada 16 mai-9 iunie, dar cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere faţă de termenul iniţial de 15 mai.

"Din data de 10 iunie 2008 cererile de sprijin depuse de către fermier la sediul APIA nu mai sunt acceptate la plată în cadrul campaniei 2008-2009, dar vor fi primite de funcţionarul APIA şi înregistrate în Registrul manual de înregistrare a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă şi în baza de date", se arată în ghidul fermierului, elaborat de agenţie.

Potrivit celor mai recente date ale APIA, până joia trecută, numărul agricultorilor care au cerut subvenţii este de 1,11 milioane, pentru o suprafaţă de 9,2 milioane de hectare. Numărul cererilor depuse în intervalul cu penalizări depăşeşte 67.500.

(11:00)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum 38 minute
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°