Legăturile ţării noastre cu Rusia au început să progreseze în perioada 1996-2000. Deşi acum există piesa diplomatică esenţială, Tratatul politic de bază, lipseşte o strategie a

Legăturile ţării noastre cu Rusia au început să progreseze în perioada 1996-2000. Deşi acum există piesa diplomatică esenţială, Tratatul politic de bază, lipseşte o strategie a legăturilor dintre cele două ţări văzute prin prisma noului statut al României de membru al NATO şi al UE.

La sfârşitul anului 1996, când am preluat mandatul de preşedinte al României, relaţiile dintre ţara noastră şi Federaţia Rusă erau într-un impas. În mod paradoxal, acesta se datora excesului de apropiere faţă de URSS, apoi de Rusia, pe care administraţia precedentă îl preconizase încă de îndată după revoluţia din decembrie.

Grupul de putere care s-a instalat la cârma ţării odată cu fuga lui Ceauşescu, spre deosebire de guvernele alese atunci să conducă Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, a inaugurat relaţiile internaţ ionale ale noului regim, declarându-ş i explicit fi delitatea faţă de Tratatul de la Varşovia.

Prezenţa în compoziţ ia noii guvernări a unor persoane din sfera de infl uenţă sovietică a sporit suspiciunea opiniei publice. Insistenţ a în încheierea unui tratat politic cu fosta URSS pe cale de dispariţie, care a fost parafat de miniştrii de externe ai României şi URSS şi semnat de preşedinţii României şi ai URSS-ului, a provocat reacţ ii dure din partea Opozi- ţiei şi a opiniei publice, astfel încât el nu a mai fost trimis spre ratifi care Parlamentului României.

Această situaţie a plasat relaţiile româno-ruse în centrul contenciosului Putere-Opoziţie din primii ani de după 1989, blocând procesul necesar al reglementă rii pe baze noi a raporturilor diplomatice şi politice dintre cele două ţări.

Tratatul de stat dintre România şi Federaţia Ru