Ce rezultate am avut la debut, lunea şi în zilele de 9 iunie.
Statistica ne dă speranţe că putem porni cu dreptul. Luînd în calcul ultimele şaşe turnee finale la care a participat, România a început de cinci ori neînvinsă (1-1 cu Spania, la CE ‘84, 2-0 cu URSS, la CM ‘90, 3-1 cu Columbia, la CM ‘94, 1-0 cu Columbia, la CM ‘98 şi 1-1 cu Germania, la CE 2000) .
Lunea sîntem în vînă
Mai mult, România are un palmares favorabil şi pe data de 9 iunie, cînd jucăm primul meci de la Euro: am învins URSS cu 2-0, la CM ‘90, prin dubla lui Lăcătuş, iar din cele şaşe partide disputate lunea am realizat patru victorii, un egal şi o înfrîngere. E drept că respectiva corecţie ne-a fost administrată chiar de “cocoşi”, 0-1, la CE ‘96, competiţie de la care România avea să se întoarcă fără nici un punct.
Nu ne prieşte vineri, 13!
Meciul doi îl vom juca împotriva campioanei mondiale, Italia. Vineri, 13 iunie. De data asta, cifrele nu ne avantajează deloc. “Tricolorii” au avut mai mereu probleme de concentrare în partidele secunde (1-2 cu RFG, la CE ‘84, 1-2 cu Camerun, la CM ‘90, 1-4 cu Elveţia, la CM ‘94, 0-1 cu Bulgaria, la CE’96 şi 0-1 cu Portugalia, la CE 2000). O singură excepţie: 2-1 cu Anglia, la CM ‘98, victorie obţinută în ultimul minut de Dan Petrescu. Pe deasupra, la CE ‘96, Bulgaria ne-a bătut pe 13 iunie, iar singurul meci jucat de “tricolori” vineri la un turneu final l-au terminat la egalitate, 1-1, cu modesta reprezentativă a Tunisiei, e drept cînd Hagi şi compania erau deja calificaţi în optimile CM ‘98.
Într-o marţi ne-am calificat în “sferturi” în 2000
Marţi, 17 iunie! Este data confruntării cu Olanda, care poate fi decisivă pentru calificarea în sferturi sau doar un meci al orgoliilor rănite. “Horoscopul” prezenţelor “naţionalei” României la turneele finale ne arată c