Pe fondul tensiunilor din regiune, declanşate de declaraţiile unui vicepremier israelian privind lansarea unei campanii militare împotriva Iranului, Egiptul a anunţat că va reexamina preţul gazelor naturale exportate în Israel. Aparent, decizia nu are legătură cu situaţia actuală, ci ar fi rezultatul criticilor formulate de opoziţie, adică de deputaţii mişcării Fraţii Musulmani. În cursul lunii februarie, Egiptul a început să furnizeze Israelului gaze naturale, conform unui acord bilateral, dar opoziţia egipteană s-a arătat nemulţumită de preţul hidrocarburilor exportate statului evreu care este sub nivelul pieţei. De asemenea, guvernul a fost criticat că nu face nimic pentru a modifica acordul cu statul evreu, mai ales în contextul creşterii preţului la energie.
„Este un dezastru ce trebuie oprit”, a declarat parlamentarul Husan Ibrahim, membru al organizaţiei care are 88 de reprezentanţi în Parlamentul de la Cairo. (Asociaţia Fraţilor Musulmani reprezintă o organizaţie panislamistă fondată în 1928 în Egipt, în scopul instaurării unui mare stat islamic bazat pe sharia. Mişcarea, concentrată şi pe lupta împotriva Israelului, a dat naştere şi Hamasului, „aripa Fraţilor Musulmani în Palestina”). Duminică seara, ministrul Petrolului, Sameh Fahmy, a anunţat reexaminarea preţului gazelor naturale. „Vom reexamina preţul gazelor naturale la toate contractele, fără nicio excepţie”, a declarat Fahmy cu ocazia unei şedinţe parlamentare consacrate respectivului acord cu Israelul.
Acesta prevede furnizarea de către East Mediterranean Gas (EMG), cu baza la Cairo, a 1,7 miliarde metri cubi de gaz metan, anual, companiei publice israeliene de electricitate, pentru o perioadă de 15 ani, potrivit Rompres. EMG este un consorţiu privat mixt ai cărui proprietari sunt omul de afaceri egiptean Hussein Salem şi concernul israelian Merhav. În încercarea de a elimi