Sunt voci care au adus, zilele acestea, vorba despre o eventuala reconciliere intre PNL si PD-L, respectiv despre sansele resuscitarii defunctei Aliante D.A. Cat de realist ar fi un asemenea scenariu si cine ar beneficia de pe urma sa? Un caz similar a fost inregistrat, recent, intr-un important stat european, a carui politica a fost comparata nu o data cu cea din Romania. In Italia, prima tentativa a lui Silvio Berlusconi de a se transforma intr-un Cezar cu aura democratica a esuat subit in 1996, dupa ce principalul partener de coalitie, Liga Nordului, a decis sa-i intoarca spatele, permitandu-i astfel lui Romano Prodi sa acceada la o guvernare de cinci ani. Berlusconi a refacut, intre timp, legaturile cu autonomistii lui Umberto Bossi, iar in aceasta primavara Liga Nordului contribuia notabil la victoria sa electorala.
In Romania, asemenea reconcilieri sunt, indubitabil, mult mai greu de realizat, dat fiind ca inimicitiile personale tin loc de ideologii de partid. Ca disputa dintre Basescu si Tariceanu s-a transformat de ani buni intr-una eminamente personala reiese atat din virulenta atacurilor, cat si din acuzele aduse. Presedintele roman nu poseda machiavelismul lui Berlusconi, dar ar trebui, totusi, sa-si puna macar unele intrebari legate de viitorul PD-L – in eventualitatea in care partidul sau ar ramane blocat in ghetoul politic, mentinandu-si locurile ocupate pe bancile opozitiei din cauza blocadei impuse de acele partide si partidulete care reuseau, anul trecut, isprava suspendarii sale timp de o luna. Fiind bine stiut ca initiativa cu pricina apartinuse PSD, Tariceanu ar trebui, la randul sau, sa isi puna problema unei posibile denaturari a formatiunii sale, indusa de o alianta pe termen lung cu socialistii si survenita in pofida dezideratului comun de perpetuare a unor politici deseori neetice si vadit exclusiviste.
Imaginea lui Bas
