Semnalele care vin dinspre UE cu privire la reactia Bruxelles-ului vizavi de prestatia deficitara – prin lentoare, ezitari si tertipuri avocatesti – a justitiei romanesti sunt doar un aspect al acestei probleme. Dupa cum declara ministrul de resort insusi, la intoarcerea dintr-o calatorie la Londra, oficialii comunitari manifesta nemultumire si fata de tergiversarile Parlamentului Romaniei in chestiunea investigarii anumitor ministri pusi sub acuzare de Directia Nationala Anticoruptie si de Parchetul General.

Acest fapt atrage atentia asupra mai multor chestiuni ce merita o reflectie. In primul rand, reconfortanta este confirmarea impresiei ca UE nu a incetat, dupa 1 ianuarie 2007, sa se intereseze de evolutiile romanesti pe calea democratiei si a statului de drept. Sa nu ne lasam inselati. Nu exista nici un motiv pentru care UE sa fi dorit sa-si vare lupul in casa, lasandu-l sa-si faca mendrele dupa plac. Din perspectiva Occidentului, exista o problema romaneasca, ea este a sistemului politic si a stadiului dezvoltarii institutiilor noastre democratice, iar anii care au trecut si cei care vor veni trebuie sa rezolve aceasta chestiune, aducandu-i si pe romani la standardele democratiilor consolidate. Pentru unii vestea va fi proasta, dar pentru noi, cei mai multi, ea anunta efecte benefice, in conformitate cu care tratarea cetateanului european de origine romana, la el acasa, dar si dincolo de hotarele tarii noastre, va ajunge sa cunoasca, in cele din urma, standardele ravnite de el si egalizatoare cu ale celorlalti, din alte arealuri nationale incluse in comunitate. Adaug ca acesta este un vis mai vechi al romanilor. Odinioara, doar domnitorii aflati in preambulul guvernarii sau inlaturati de la putere dobandeau, cateodata, un statut compatibil cu al indigenilor in tarile apusene, asa cum s-a petrecut cu Petru Cercel din Tara Romaneasca, cu Petru sc