Oraşul vâlcean Horezu a găzduit în acest weekend cea de-a 37-a ediţie a „Cocoşului de Hurez“, cel mai mare târg de ceramică din România. Sursa: Nicoleta Ene
Sute de turişti au venit să admire cele mai noi creaţii ale celor peste 150 de meşteri populari din 25 de judeţe, dar şi ale unor artişti din Italia, Spania şi Franţa.
Olarii din centrele tradiţionale precum Horezu, Oboga, Korond, Satu-Mare sau Marginea vin la târgul de la Vâlcea de mai bine de 25 de ani.
„Cocoşul de Hurez“ atrage în fiecare an din ce mai mulţi turişti amatori să cumpere obiecte de ceramică. „Până nu demult, doar străinii erau înnebuniţi după obiectele de lut sau după covoarele ţesute în război în casă. De câţiva ani şi românii au redescoperit arta tradiţională şi func- ţionalitatea obiectelor din lemn şi lut“, este de părere meşterul Ion Sorinel Giubega, din Horezu.
O parte dintre muşteriii târgului de ceramică sunt clienţi vechi, care nu pierd în niciun an ocazia de a veni la Horezu. „Vin aproape în fiecare an la «Cocoş». Acum mi-am luat o oală de sarmale. Este o încântare să vezi atâtea frumuseţi ieşite din mâna omului“, mărturiseşte Tiberiu Popa, din Bucureşti.
Meleşcanu şi-a luat un urcior
Politicienii nu au ratat nici anul acesta ocazia de a se afişa printre standurile meşterilor populari. Teodor Meleşcanu (PNL) a plecat acasă cu o pălărie de paie, o farfurioară de Horezu, o lingură de lemn şi un urcior, din care spunea că va bea şampanie franţuzească. Elena Udrea (PDL) s-a arătat interesată de covoarele olteneşti ţesute în casă, dar a cumpărat numai câteva obiecte din ceramică pentru sosuri.