Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crescătoriile de porci "Smithfield" strică aerul

Publicat in Adevarul, luni 9 iunie 2008 ·

Cel mai mare procesator american de carne de porc a fost acuzat şi în Polonia că poluează aerul şi apele fântânilor din satele învecinate Fermele, construite la mai puţin de un

Cel mai mare procesator american de carne de porc a fost acuzat şi în Polonia că poluează aerul şi apele fântânilor din satele învecinate

Fermele, construite la mai puţin de un kilometru de casele timişenilor, împrăştie mirosuri pestilenţiale. În plus, apele fântânilor sunt pline de nitriţi.

Gigantul american, producător de carne, Smithfield Foods, şi-a întărit imperiul în Europa de Est în anul 2004, achiziţionând Comtim, cel mai mare procesator de carne din România.

Smithfield creşte porci la scară industrială în judeţul Timiş şi poartă stigmatul focarului de pestă porcină care a izbucnit anul trecut la trei dintre fermele sale.

Au fost sacrificaţi atunci 53.000 de porci, iar în februarie anul acesta, americanii de la Smithfield au cerut statului român 11,5 milioane de euro despăgubiri pentru pierderile avute în urma pestei porcine.

Tot în februarie, societatea a fost amendată de Garda de Mediu Arad cu 25.000 lei, după ce dejecţiile provenite de la ferma de porci din localitatea arădeană Voievodeni au ajuns pe DN 79 A, în zona Aldeşti. Deşi pericolul pestei a trecut, reclamaţiile vin şi acum pe masa prefecturii, incriminat fiind, de astă-dată, mirosul greu ce învăluie casele oamenilor care locuiesc în preajma fermelor.

La Maşloc a fost răscoală

Timişenii sunt nemulţumiţi de ceea ce implică afacerea Smithfield Ferme în judeţul lor. Cenei, Maşloc, Beregsău sunt doar câteva dintre cele aproximativ 40 de localităţi din Timiş, unde americanii încearcă să-şi dezvolte afacerea. Oamenii nu mai suportă mirosul, iar temerile lor sunt legate şi de faptul că dejecţiile scăpate accidental, sau nu, pot altera pânza freatică. Se tem şi pentru por

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°