Sub motto-ul "Lumea, la scară mică", la sediul Grădiniţei Publice Vuelo Madrid s-a organizat prima Săptămână Interculturală pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani,
Sub motto-ul "Lumea, la scară mică", la sediul Grădiniţei Publice Vuelo Madrid s-a organizat prima Săptămână Interculturală pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, şcolarizaţi în instituţie. Dintre cei 150 de preşcolari înscrişi, 26% sunt de origine străină.
Cei mai mulţi sunt din România, Venezuela, Bolivia, Ecuador şi China. Festivitatea care a încheiat Săptămâna Interculturală a presupus o călătorie imaginară în ţările tuturor copiilor.
Sălile grădiniţei au devenit, pentru scurt timp, teritorii reprezentative pentru cultura participanţilor. În fiecare sală s-au organizat degustări ale produselor gastronomice tradiţionale din ţara respectivă şi expoziţii de articole de artizanat. În încheiere, părinţii, îmbrăcaţi în costume naţionale, au prezentat dansuri populare din ţările natale.
Atracţia zilei au constituit-o "paşapoartele", înmânate copiilor la începutul călătoriei prin "alte state", documentele fiind ştampilate la fiecare "punct de frontieră", la intrarea în sala de curs.