CIORNE
Priviţi teiul de lîngă casa dumneavoastră! E o distilerie de ozon. Două săptămîni pe an e tulnicul prin care respiră înmiresmat cerul.
CIORNE
Iunie este secunda astrală cînd înfloresc teii în Bucureşti. Ca un abur nevăzut, mireasma arborelui ca o clopotniţă de mitropolie, rotund şi majestuos, se revarsă din Primăverii şi Floreasca pînă în cartierele mărginaşe. Ea şterge miasmele şi astupă rîgîitul gurilor de canal. Prin ochiuri de geam cît latul de palmă, subsoluri întunecate se primenesc, igienizate de flacoanele de esenţă care curg peste metropolă, biet deodorant pentru subsuori nespălate.
Nepoţica mea, Alexandra, a împlinit duminică trei ani. A avut oaspeţi, copii de vîrsta ei, părinţi, bunici. La zece seara am condus-o acasă, cu maşina mea, pe doamna Olga Gavrilescu, prietenă de familie şi cititoare ferventă a mîzgălelilor mele săptămînale. Doamna Olguţa s-a născut în Bucureşti şi de peste 70 de ani trăieşte în acest oraş pe care îl iubeşte. Stă într-un bloc scorojit din marginile Drumului Taberei. Cînd am ajuns, după un slalom printre tomberoane şi maşini abandonate, ne-a învăluit darul ceresc al florilor de tei. Şi aici biruiseră teii. Absenţi din programele electorale, înlocuiţi de ambiţiile asfaltărilor şi reasfaltărilor, teii răsar singuri, ca nişte buruieni, în spatele maidanelor, în grădini părăsite, oriunde. Nu au nevoie de frizerii fasonate, de irigări zilnice. Trebuie îngăduiţi doar, fără acte civile, într-un Bucureşti în care nici oamenii nu au toţi certificat de naştere. În iunie, teii sînt respiraţia lui Dumnezeu. De n-ar fi aşa, de ce s-ar face catapetesmele din lemn de tei?
După demolarea succesivă a statuilor (comuniştii au ras din pieţe monumentele burghezo-moşierimii, iar noii capitalişti au demolat monumentele roşii), singurele monumente din Capitală au rămas teii. Avem chiar un b
