SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ultimii 12 ani ai vieţii lui Caragiale, petrecuţi la Berlin, sînt, pentru majoritatea criticilor săi, un mister, iar pentru unii un gen de trădare, pentru că n-a mai scris. Astăzi, cînd Caragiale e socotit autor de geniu, abandonul are un misterios substrat clinic.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ultimii 12 ani ai vieţii lui Caragiale, petrecuţi la Berlin, sînt, pentru majoritatea criticilor săi, un mister, iar pentru unii un gen de trădare, pentru că n-a mai scris. Astăzi, cînd Caragiale e socotit autor de geniu, abandonul are un misterios substrat clinic.
Şcoala ne învaţă că autorii geniali sînt naţionalişti, că pun iubirea de neam mai presus de orice şi că, pentru arta lor, sînt dispuşi la cele mai mari sacrificii. În facultate am aflat că, moştenind o avere, Caragiale s-a dus s-o consume la Berlin, dar nu ca toţi belferii români cu stare, care-şi jucau moşiile la cazinourile din Nisa. Profesorul meu de la filologie a avut o ezitare majoră, dacă se poate spune aşa, atunci cînd a trebuit să explice motivul pentru care Caragiale a lăsat baltă literatura. În ultimii săi 12 ani de viaţă, Caragiale a ascultat muzică. Atît! A ascultat muzică.
La Berlin, avea posibilitatea să trăiască, trup şi suflet, tot timpul, în mediile muzicale. Caragiale n-a pus iubirea de patrie şi de scris mai presus de orice, fiindcă muzica e mai presus de orice. Eu îl înţeleg şi sînt convins cănu-s singurul. Dacă aş fi dat de bani la 50 de ani şi aş fi avut posibilitatea să mă stabilesc la Berlin, aş fi făcut la fel. Deşi nu sunt un geniu. Dar chiar dacă nu-s un geniu ca nenea Iancu, m-am salvat ascultînd muzică de la 13 ani. Întîi la radio şi apoi pe discuri şi la secţia de audiţii a Bibliotecii Centrale din Bucureşti. Iar cînd spun că m-am salvat, mă refer la învăţătură. N-am crezut, elev fiind, în toate inepţiile ve
