Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-au depreciat cu peste 2% in sedinta de tranzactionare de marti, pe fondul unui rulaj in usoara scadere. Astfel, valoarea tranzactiilor incheiate s-a diminuat cu 6,8%, pana la 27,04 milioane de lei, echivalentul a 7,34 milioane de euro.
Piata a debutat cu preturi in scadere, aceasta tendinta inregistrandu-se pe tot parcursul sedintei.
Indicele compozit al Bursei, BET-C, arata la inchiderea sedintei o scadere de 2,36%, ajungand la 5.230,45 puncte, iar BET, indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a inregistrat cea mai mare pierdere, de 2,83%, la 7.382,69 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cu 2,50%, pana la 52.311,13 puncte.
Pe primul loc in topul lichiditatii s-au clasat BRD - Groupe Societe Generale, cu un rulaj de 3,6 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si SIF Transilvania, cu un rulaj de 2,48 milioane de lei, respectiv 2,46 milioane de lei. Actiunile Petrom s-au situat pe locul patru, cu o valoare a schimburilor de 2,01 milioane de lei, iar Azomures a ocupat pozitia a cincea, cu 1,83 milioane de lei.
Cele mai importante cresteri de pret le-au inregistrat actiunile Azomures (6,25%), Armatura (4,99%) si Prodplast (4,04%), in vreme ce in topul scaderilor se situeaza titlurile Flamingo International (-6,58%), Compa (-5,38%) si Vrancart (-4,65%).
Drepturile de alocare Teraplast au incheiat sedinta de marti la un pret de 0,90 lei, nivel similar cu cel din sedinta precedenta, tranzactiile cu aceste titluri inregistrand un rulaj de 40.029 lei.
Pe piata derivatelor au fost incheiate 244 contracte avand ca activ suport titlurile SIF Moldova si SIF Oltenia cu scadenta pe luna iunie si 123 contracte pe titlurile SIF Oltenia, SIF Moldova si Petrom. Astfel, pe titlurile SIF Moldova au fost i