Realizarea celui de-al doilea tronson al ocolitoarei municipiului Braşov, lucrare care a debutat acum mai bine de o lună, se desfăşoară conform graficului de execuţie. Deja, după cum ne-a declarat primarul George Scripcaru (foto), s-a ajuns la calea ferată, punctul de plecare fiind intersecţia cu DN 13, lângă piaţa de gros. „Sunt în permanent contact cu executantul şi proiectanţii lucrării. Eu le-am solicitat ca lucrările să se desfăşoare cât mai rapid. Contractul încheiat cu municipalitatea stipulează ca în aproximativ 10 luni să fie finalizată această construcţie, însă depinde şi de vreme acest lucru”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Tronsonul va avea 7 km şi urmează să lege DN 13 şi DN 11. În acest fel va fi scos, potrivit estimărilor specialiştilor, aproape 50% din traficul greu care în prezent tranzitează oraşul pe traseul B-dul Gării - Aurel Vlaicu - Griviţei. Lucrarea este executată de consorţiului de firme Spedition UMB (Bacău) şi Concefa (Sibiu). „Valoarea investiţiei se ridică la 11 milioane de euro, iar fondurile sunt asigurate de la bugetul local. Totul este în regulă şi din punctul de vedere al documentaţiei, existând autorizaţie de construcţie. Lucrările au fost întârziate mai multe luni, pentru că am avut o procedură mai lungă de îndeplinit privind exproprierea terenurilor”, a adăugat primarul George Scripcaru.
Pe acest tronson trebuie să se construiască un pasaj peste calea ferată, un pod peste pârâul Durbav şi unul peste Timişul Sec, precum şi două intersecţii. Realizarea celui de-al doilea tronson al ocolitoarei municipiului Braşov, lucrare care a debutat acum mai bine de o lună, se desfăşoară conform graficului de execuţie. Deja, după cum ne-a declarat primarul George Scripcaru (foto), s-a ajuns la calea ferată, punctul de plecare fiind intersecţia cu DN 13, lângă piaţa de gros. „Sunt în permanent contact cu executantul şi proiectan