Emilian MARCU Am trait de-a lungul timpului in tara numita Romania. Cu timpul, si numai din cauza ca m-am maturizat, am constatat ca, fara sa stiu, fie pe rand, fie concomitent, am trait in mai multe tari, cu diferite conotatii. Am trait in tara sperantelor, in tara viselor, unele implinite si cele mai multe nu, in tara iluziilor si a asteptarilor, a indragostirilor si a deceptiilor, a lipsei de libertate, de care uneori eram constient, alteori nu, in tara Mioritei, dar si in tara cea profunda si adevarata, din Cartea Mare de Istorie. Am trait in tara entuziasmului santierelor nationale ale tineretului, dar si in tara entuziasmului unei revolutii, tot a tineretului, in care chiar am crezut si in care mai cred din cand in cand.

Am trait in tara pe care o credeam, pana la un punct, normala. Era o normalitate pe care asa o intelegeam eu, si pentru ca era normalitate, nu incercam pe nimeni sa fac sa creada ceea ce credeam eu, si era foarte bine. Am trait si traiesc intr-o tara a basmelor de tot felul. Fie a basmelor ascultate de la batranii satului, care atunci nu erau chiar asa de batrani dar asa ii vedea copilul care eram, fie a basmelor spuse, ce-i drept cu talent oratoric, de contemporanii mei de astazi. Pe primele le-am crezut fara sa le traiesc, pe acestea, de astazi, nu le cred desi, din nefericire, le traiesc. Am trait in tara democratiei originale, dar si in tara democratiei perorate de la diverse balcoane. Am trait in tara promisiunilor mereu neimplinite, aduse in sufletul meu pe baza de minciuna si prin sprijinul, uneori naiv, alteori interesat, al diversilor indivizi. Am trait in tara violentei cu minerii pe care i-am vazut de la mai putin de 1m (despre aceasta intamplare voi povesti, asa cum am vazut eu evenimentele din 14-15 iunie 1990, altadata, pe larg si fara nici o patima), dar si in tara plansului in direct, cu lacrimi bine pastrate,