Turneul european de fotbal care a început sâmbătă ne-a luat minţile tuturor, fani, spectatori şi ziarişti.

Trei sferturi din paginile ziarelor de sport, şi nu doar de la noi, dau pe dinafară de ştiri despre Euro 2008. Care mai de care mai interesante, dar, vai, nu pentru iubitorii de fotbal, ci pentru iubitorii de cancanuri. Nu pot fi de acord cu aroganţa lui Piţurcă faţă de cei care vor să-i vadă pe jucători, să le ceară autografe ori pur şi simplu să găsească şi ei un motiv să se laude la prieteni că l-au întâlnit pe Mutu în carne şi oase. Dar Piţurcă nu e chiar lipsit de motiv cât îi priveşte pe ziariştii de sport. Şi-a dat şi el seama ce vor unii dintre ei să afle. Nicidecum secrete tehnico-tactice. Mai degrabă secrete intime. Nu fotbalul e în centrul atenţiei unora, ci culisele lui. O bârfă se vinde mai bine decât o schemă de joc. Descoperi în ziare mai puţine comentarii despre fotbal decât auzi pe stradă. Oamenii ăştia care sporovăiesc la plimbare sau la o bere iubesc cu adevărat fotbalul. Încep să mă îndoiesc că unii dintre colegii noştri din presa de sport îl iubesc la fel de mult.

Şi mai este ceva. Presa pune pe jucător o presiune imensă. Face fără să vrea jocul celor care, din motive precise, vor să-i destabilizeze psihic pe fotbalişti. Ia te uită când şi-au găsit lorzii de la Chelsea, cu buzunarele pline de banii făcuţi prin imaculată concepţiune de Abramovici, să bată la cap comisia FIFA ca să-i pretindă lui Mutu 12 milioane de euro! Bine că nu de lire sterline! Nu zic că Mutu a fost băiat bun pe vremea când juca la clubul londonez, dar zic că: 1) au trecut aproape patru ani în care el a arătat că a învăţat lecţia şi s-a comportat, ca om şi ca sportiv, impecabil; 2) nu suferea oare decizia FIFA o amânare? Toţi vrem ca fotbalul să fie curat. Dar nici să-i asaltăm pe fotbalişti cu toate prostiile din capul nostru mai plin decât o ban