Tehnicianul Viorel Hizo a ajuns, marti, la un acord cu finantatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, si a fost numit in functia de antrenor principal al gruparii moldovene, cu care a semnat un contract pe doua sezoane, informeaza NewsIn.
"M-am inteles in cele din urma cu domnul Porumboiu si am semnat un contract pe doi ani. Voi avea ca obiectiv in primul sezon calificarea intr-o cupa europeana. Dansul mi-a prezentat un proiect bun si de aceea am acceptat", a declarat, marti, pentru NewsIn, Viorel Hizo.
Tehnicianul nu se afla la primul mandat pe banca Vasluiului, el mai conducand formatia vasluiana si in editia 2006/2007, intre etapele 10 si 34.
Viorel Hizo (61 de ani) a mai antrenat in cariera sa echipe precum Dinamo, FC Brasov, Farul, Inter Sibiu, FC National, Pandurii si Rapid. In sezonul trecut, Viorel Hizo a antrenat formatia Ceahlaul Piatra Neamt, grupare cu care a retrogradat in Liga a II-a la finalul campionatului.
Altfel, la numai cateva ore dupa numirea lui Viorel Hizo pe banca tehnica, FC Vaslui a reusit sa il transfere pe internationalul bulgar Stanislav Genchev, de la Litex Loveci. Acesta a semnat un contract pe trei sezoane si a devenit a doua achizitie din pauza competitionala, dupa Danut Munteanu, de la Unirea Urziceni.
Tehnicianul Viorel Hizo a ajuns, marti, la un acord cu finantatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, si a fost numit in functia de antrenor principal al gruparii moldovene, cu care a semnat un contract pe doua sezoane, informeaza NewsIn.
"M-am inteles in cele din urma cu domnul Porumboiu si am semnat un contract pe doi ani. Voi avea ca obiectiv in primul sezon calificarea intr-o cupa europeana. Dansul mi-a prezentat un proiect bun si de aceea am acceptat", a declarat, marti, pentru NewsIn, Viorel Hizo.
Tehnicianul nu se afla la primul mandat pe ban