Presa italiană radiografiază meciul disputat între Italia şi Olanda în cadrul Euro 2008, încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea olandezilor. Cotidianele din Peninsulă atribuie înfrângerii
Presa italiană radiografiază meciul disputat între Italia şi Olanda în cadrul Euro 2008, încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea olandezilor. Cotidianele din Peninsulă atribuie înfrângerii italiene termeni ca: ,,dezastru" (,,Il Messaggero"), ,,debut de coşmar" (,,La Stampa"), ,,început de campionat amar" (,,Il Sole 24 ore"), ,,echipa Italiei a fost doborâtă de cea a lui Van Basten" (,,Corriere della sera").
,,La Stampa" scrie despre vizita ministrului de Interne, Roberto Maroni, la Parma. Acesta s-a întâlnit cu 21 de primari, principala problemă pe ordinea de zi fiind cea a siguranţei, urmată ca importanţă de cea a prostituţiei. În acest context, Maroni a precizat că are rezerve în ceea ce priveşte considerarea prostituţiei drept un delict. De asemenea, a subliniat că primarilor le este necesară atât mai multă putere cât şi mai multe resurse.
,,La Repubblica" anunţă vizita preşedintelui Statelor Unite, George Bush, la Roma. Cotidianul informează că vizita va avea loc miercurea viitoare. În cadrul acesteia Bush se va întâlni cu preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, cu premierul Silvio Berlusconi şi Papa.
,,Corriere della Sera" prezintă raportul centralei sindicale Cgil cu privire la statutul şi condiţia imigranţilor care muncesc în Italia. În raport se precizează că una din cinci firme recurge la mâna de lucru din import, străinii fiind angajaţi pentru munci necalificate sau solicitante din punct de vedere fizic. Se atrage un semnal de alarmă asupra faptului că un număr mare de imigranţi vin în Italia sănătoşi şi se îmbolnăvesc din cauza condiţiilor de muncă.
,,Il Messaggero" pune în prima pagină polemica interceptărilor telefonice. Ministrul Jus