Locurile de cazare de pe litoralul românesc au fost contractate de agenţiile de turism şi tour-operatori în proporţie de 90%, încă de la sfârşitul anului trecut, susţin hotelierii din staţiunea Mamaia. Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat ieri că turiştii care vor veni la mare prin intermediul agenţiilor de turism plătesc mai puţin decât cei care vor închiria camere direct de la recepţia hotelurilor. „În acest sezon, practicăm tarifele contractate la bursa de turism din septembrie 2007. Atunci, am încheiat angajamente cu majoritatea tour-operatorilor, am contractat litoralul în proporţie de 90%. Preţurile la cazare nu s-au schimbat de atunci, deşi pentru un euro plăteam 3,25 lei, iar acum se apropie de 3,7 lei“, a afirmat Nicolae Bucovală. El a explicat că turiştii care vin la mare prin intermediul agenţiilor de turism achită 110 lei/zi/camera dublă, la un hotel de trei stele, iar preţul pentru aceeaşi cameră este între 140 şi 160 de lei în cazul celor care nu au rezervări. În cazul hotelurilor de două stele, tarifele sunt mai mici cu 10-15%, iar la patru stele ajung la 130 de lei, varianta cu rezervare, şi 165 de lei dacă este închiriată direct la recepţie.
Facilităţi pentru cei
cu rezervări Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia a spus că turiştii care îşi fac rezervări beneficiază şi de numeroase facilităţi. „Copilul sub zece ani nu plăteşte cazarea, al doilea copil plăteşte 50% din tarif, al treilea - 70%. Este vorba de tarifele contractate, nu de preţul de recepţie. De asemenea, micul dejun este inclus în preţul de cazare. Copiii până la cinci ani au gratuitate la micul dejun, între 5 şi 12 ani plătesc jumătate din tariful de cazare. După 12 ani achită integral“, a explicat Nicolae Bucovală, citat de Mediafax. El a mai afirmat că hotelierii de pe litoral încearcă în acest sezon estival şi varianta all-inclusive. Tre