Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aglomeraţie la subvenţii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 iunie 2008 ·

Pentru a se asigura că vor obţine şi anul acesta subvenţia pentru animalele din bătătură, doljenii stau ore în şir la coadă. Sediul Sucursalei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj părea neîncăpător ieri pentru zecile de oameni veniţi să depună solicitările pentru sprijinul din sectorul zootehnic, acordat pentru bovine, ovine şi caprine. Veniţi de departe, cu noaptea în cap, pe chipurile celor mai mulţi se citea deja oboseala şi nerăbdarea încă de la ora 10.00. Cei mai norocoşi, în special doamnele, reuşiseră să prindă un loc pe băncuţe sau pe scară. Restul însă erau nevoiţi să se sprijine de perete, de balustrade sau să suporte îngrămădeala din holuri. Din cauza aglomeraţiei, cei care nu apucaseră să-şi ia micul dejun reuşeau cu greutate să muşte din pâine, biscuţi, plăcintă sau orice altceva reuşiseră să-şi procure între timp, ignorând mirosul greu de pe holuri. Câte un fermier mai îndrăzneţ se desprindea de grup şi se antrena în câte o discuţie cu alţi temerari, pe teme dintre cele mai variate - vreme, agricultură, animale, greutăţile sistemului, nedreptăţile vieţii. Oricum, mai aveau de aşteptat, pentru că puhoiul de lume creştea văzând cu ochii.

Un sprijin care merită orice efort Cei mai mulţi fermieri au fost însă de părere că se merită osteneala. „Cu banii primiţi anul trecut am cumpărat nutreţ pentru animale“, a declarat Ştefan Slabu, din Boureni, proprietarul a trei vaci. Părerea a fost confirmată şi de alţi fermieri. „ Banii sunt pentru mâncarea animalelor“, a precizat Constantin Dănilă, din aceeaşi comună. „E vina noastră pentru aglomeraţie, că o lăsăm pe ultima sută de metri“, a adăugat Dănilă. Subvenţia e un sprijin, însă. „Banii primiţi anul trecut i-am folosit pentru furaje“, a declarat Marin Porojan, din Ţuglui, proprietar de bovine. Acesta a explicat că, în prezent, creşterea animalelor a început să aducă mai multe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 36 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 29 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 52 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°