Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi pleacă

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 11 iunie 2008 ·

Dinamoviştii vor evolua din sezonul viitor în liga a doua germană.

Doi dintre jucătorii esenţiali ai “cîinilor”, care au dus greul în campionatul trecut, Andrei Mărgăritescu (28 de ani) şi Cătălin Mun­teanu (29 de ani), se vor des­părţi de roş-albi în această va­ră! Ei sînt foarte aproape de o trecere la FC Kaiserslautern, în 2. Bundesliga, totul urmînd să se finalizeze în cîte­va zile.

De altfel, mijlocaşii nu vor mai intra în programul de pregătire al echipei, chiar dacă azi lotul dinamovist se va reuni. Cluburile s-au înţeles în privinţa trecerii celor doi la Kaiserslautern, însă germanii au cerut o păsuire de cîteva zile pentru a face rost de banii necesari transferului, întrucît au probleme financiare destul de mari după ce în sezonul recent încheiat s-au salvat de la retrogradarea în liga a III-a germană în ultima etapă.

“Diavolii roşii”, aşa cum sînt su­pra­numiţi cei de la Kaisers­lau­tern, ţintesc promovarea în prima divizie în sezonul următor şi sînt dispuşi să plătească 800.000 de euro, în două tranşe, pentru ser­vi­ciile celor doi mijlocaşi. “China” urmează să semneze un contract valabil pe trei sezoane şi să cîştige un salariu anual de 175.000 de euro, de 7 ori mai mult decît avea în Ştefan cel Mare, iar Cătălin Munteanu va parafa un acord pe două sezoane, urmînd să aibă un cîştig identic cu cel al lui Mărgăritescu.

31 este numărul partidelor în care a evoluat Andrei Mărgăritescu pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile, el avînd două reuşite şi tot atîtea pase de gol

35 este numărul meciurilor jucate de Cătălin Munteanu în tricoul alb-roşu în sezonul trecut, în toate competiţiile, contabilizînd 1 gol şi 3 pase decisive

Rednic începe azi treaba

În această dimineaţă, la ora 10:30, dinamoviştii se vor reuni pentru reluarea pregătirilor sub comanda lui Mircea Rednic. De mîine, “cîinii” vor int

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum 2 ore
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE-Departamentul american al Trezoreriei anunţă Congresul că a fost victima unui atac cibernetic al Chinei, într-un un ”incident major de securitate informatică”

News.ro acum o ora
Departamentul american al Trezoreriei anunţă luni, într-un mesaj transmis aleşilor din Camera Reprezentanţilor, pe care AFP scrie l-a consultat, că a fost victima unui atac cibernetic la începutul lui decembrie - fără riscuri la adresa elementelor c

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 7 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 10 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 3 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cererile de recuzare a judecătoarei din procesul lui Călin Georgescu au fost respinse. Pronunțarea pe fond se dă marți

Adevarul acum o ora
Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se ocupă de procesul în care se contestă anularea alegerilor prezidenţiale.

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
vin.

-0°/6°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°
vin.

1°/7°