Răducioiu îi răspunde dur fundaşului stelist, care spusese despre “Marele Blond” că “şi-ar fi dorit ca francezii să ne bată cu vreo 2-0!”
Conflictul generaţiilor s-a reaprins după egalul cu Franţa.
Fostul internaţional Florin Răducioiu, care apreciase remiza cu “cocoşii”, dar calificase meciul drept “încîlcit” şi “prost”, a fost contrat ieri de Goian. “Să fie sănătos Răducioiu, nu mă interesează ce zice el. Probabil că şi-ar fi dorit ca francezii să ne bată cu 2-0, 3-0!”, a spus fundaşul stelist. Completat de Chivu, pe un ton însă mai reţinut: “Nu comentez, fiindcă nu vreau să vorbesc pe nimeni de rău”.
“Un fundaş banal!”
“Marele Blond” s-a simţit ofensat de atacurile stoperului “naţionalei”: “Să-i fie ruşine lui Goian! Nici n-ar fi trebuit să deschidă gura ca să-mi rostească numele! Ştiam că adevărul doare, dar nu-mi închipuiam că un fundaş banal şi un «tăietor» precum Goian va avea un asemenea tupeu! Da, repet, m-am bucurat pentru rezultat, însă partida a fost atît de slabă, încît, pe la jumătatea reprizei a doua, căscau şi ziariştii la masa presei! Lumea aştepta şi un pic de spectacol, să avem şi noi o zvîcnire, două în ofensivă, nu doar o plictiseală generală, cu care n-avem nici o şansă să mergem mai departe! Remarcele sînt valabile şi pentru Franţa, în egală măsură!”.
“Să tacă din gură!”
Răducioiu a mai completat: “Eu am avut curajul să recunosc că am fost un dezastru la Euro ‘96, iar Goian ăsta vrea acum să spun ce bine a jucat România, cînd, de fapt, a jucat slab! Era o chestie de bun- simţ să înţeleagă în sinea lui că Răducioiu are dreptate, nu el! Şi să tacă din gură! M-am săturat să tot fiu asociat cu ideea de antiromânism doar fiindcă sînt un tip direct în ce spun şi era normal ca Goian să se gîndească la cum să-l anihileze pe Toni, nu să-l ia peste picior pe Răducioiu ”.
“E