La turneele finale ale Generaţiei de Aur, suporterul român venea cu mâncarea la pachet, dormea în rulotă sau pe la rude. La stadion, galeria adversă câştiga clar, astfel că singura şansă
La turneele finale ale Generaţiei de Aur, suporterul român venea cu mâncarea la pachet, dormea în rulotă sau pe la rude. La stadion, galeria adversă câştiga clar, astfel că singura şansă rămânea răzbunarea de pe teren a lui Hagi, Popescu & company.
Noroc că au fost atâtea! Românii plecaţi la muncă n-aveau bani suficienţi şi nici timp ca să-şi însoţească echipa, aşa că multe locuri destinate fanilor români erau goale. Biletele rămâneau în buzunarele şmecherilor răsăriţi, naiba ştie cum, pe lângă zidurile arenelor, la fel cum o fac în Giuleşti sau Ghencea.
Astăzi, situaţia s-a schimbat. Sectoarele de pe "Letzigrund" destinate suporterilor români au fost full. Terasele din Zürich erau colorate în galben, iar în simandicoasele magazine helvete se vorbea vârtos româneşte. Încă se mai poartă tricouri ale jucătorilor contrafăcute şi cumpărate de pe tarabele târgurilor Capitalei, dar proporţia celor produse de firma oficială de echipament a crescut zdravăn.
Sunt suporteri români care stau la Marriott. Sigur, cei cu dare de mână, dar nu e vorba despre cei care fac parte din aşa-botezata "familie a fotbalului", până acum singurii ambasadori ai unei ţări despre care se vorbea prin prisma mineriadelor ori a lebedelor austriece.
România n-a bătut Franţa, deşi, ca să folosim o expresie tocită până în măduva ei, a fost un egal cât o victorie. În tribune însă, am învins la scor. Semn al unei ţări care se luptă să intre în normalitate şi ai cărei suporteri s-au simţit pe stadionul elveţian "Letzigrund" ca acasă. Bineînţeles, fără înjurături şi fără scaunele bune de aruncat. Şi ce frumoase erau fotoliile arenei din Zürich!
