Consiliul UE a stabilit că, în anumite condiţii, europenii vor putea lucra mai mult decât limita legală de 48 de ore săptămânal După patru ani de discuţii eşuate, cei 27 de membri
Consiliul UE a stabilit că, în anumite condiţii, europenii vor putea lucra mai mult decât limita legală de 48 de ore săptămânal
După patru ani de discuţii eşuate, cei 27 de membri ai UE au căzut de acord, în noaptea de luni spre marţi, în privinţa derogărilor de la limita maximă de 48 de ore de lucru pe săptămână.
Revizuirea directivei asupra organizării timpului de lucru defineşte mai bine derogările de la plafonul de 48 de ore de lucru pe săptămână, prevăzut în legislaţia europeană, fără a suprima acest plafon.
Potrivit acordului, patronii pot negocia individual cu angajaţii lor aceste limite, a anunţat preşedinţia slovenă a UE.
Limita orelor pe care angajaţii le pot lucra săptămânal a fost considerată din punctul de vedere al sănătăţii şi al siguranţei.
Potrivit reglementării, în anumite condiţii bine definite, europenii vor putea să aleagă să lucreze până la 60 sau chiar 65 de ore săptămânal.
Perioade de lucru "inactive"
Revizuirea introduce pentru prima oară definirea "perioadelor de lucru inactive", adică acel interval de timp în care salariatul trebuie să fie la dispoziţia angajatorului, fără a fi prezent la serviciu.
Aceste perioade vor putea să nu mai fie contabilizate legal ca timp de lucru. Două decizii ale justiţiei europene stipulează că timpul la dispoziţia angajatorului trebuie să fie calculat integral ca timp de lucru. Totuşi, majoritatea statelor europene încalcă această regulă, în special în cazul medicilor.
Drepturi pentru angajaţii temporari
O altă măsură aprobată ieri de cele 27 de ţări ale Uniunii Europene se referă la protecţia socială a angajaţilor temporari.
Proiectul prevede ca aceşt