Adrian Sitaru, unul dintre autorii celor cinci filme „mici” (adica scurtmetraje) care au reputat mari succese si care au fost incluse pe DVD-ul care se lanseaza vineri seara la cinema Studio, este in continuare in Franta. A plecat acolo in aceasta primavara dupa ce a fost selectionat printre rezidentii Cannes Cinefondation 2008.
Rezidenta a implicat masa si casa, vag sprijin „logistic”, participare la festivalurile de la Cannes si Locarno, dar mai ales posibilitatea de a sta la Paris si de a lucra in liniste la scenariul urmatorului proiect, „Din dragoste cu cele mai bune intentii”.
Nu acesta e lungmetrajul de debut al autorului premiatului scurtmetraj „Valuri”, care a primit, printre altele, „Golden Leopard of Tomorrow” anul trecut la Locarno, fiind de asemenea votat, la Premiile Gopo, Cel mai bun scurtmetraj romanesc al anului 2007.
In octombrie 2005, hunedoreanul nascut in 1971 a filmat la Bucuresti si Branesti „Pescuit sportiv”/”Angling”. Un film independent, pentru care cineastul (absolvent al Universitatii Media, unde a fost coleg de an cu Radu Jude), a platit bani din buzunar. Filmul a fost gata intr-o prima varianta si a fost prezentat anul trecut la Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti (IPIFF).
Nemultumit, regizorul nu l-a scos pe ecrane ca sa mai lucreze la el (etalonaj, mixaj sunet etc) si, printr-o coincidenta fericita - cum postproductia avea loc in Franta -, a putut sa se ocupe de „Pescuit sportiv” in paralel cu rezidenta de la Cinefondation.
Inaintea inceperii Festivalului Transilvania, „Pescuit sportiv” fusese inclus in „Zilele Filmului Romanesc”, dar n-a mai fost proiectat. Filmul spune povestea unui cuplu care accidenteaza o tanara si prefera sa pastreze secretul. O poveste despre lasitate, tema care constituia si miezul scurtmetrajului „Valuri”.
De ce