Sondajele electorale sunt tot mai puţin atractive pentru firmele din domeniu Firmele care efectuează studii de piaţă susţin că sondajele politice nu aduc foarte mulţi bani şi pot
Sondajele electorale sunt tot mai puţin atractive pentru firmele din domeniu
Firmele care efectuează studii de piaţă susţin că sondajele politice nu aduc foarte mulţi bani şi pot afecta negativ imaginea companiei.
Cu toate că este an electoral, cele mai multe companii care activează în domeniul cercetării ocolesc domeniul politic, indiferent că este vorba de nume mari internaţionale sau de companii locale. "În ceea ce priveşte cercetarea politică nu considerăm că putem veni cu ceva ce nu ar avea ceilalţi jucători de pe piaţă.
În plus, nu avem istorie şi tradiţie în acest domeniu", spune directorul general al Daedalus Consulting, Daniel Enescu. El precizează că, de asemenea, există şi riscul ca intrarea în cercetarea politică să pună presiune asupra păstrării verticalităţii în relaţia cu clienţii.
Mai mult, unele companii care au activat în domeniul sondajelor politice au renunţat la această nişă. Cel mai bun exemplu în acest sens este IRSOP, una dintre cele mai vechi firme de cercetare de pe piaţa autohtonă. "Nu ne interesează din punct de vedere metodologic, economic şi imagologic", spune Petre Datculescu, directorul general al companiei.
Reprezentanţii firmelor din domeniu susţin că cercetările din domeniul politic sunt sensibile, mai ales când sunt depăşite marjele de eroare, de multe ori existând suspiciunea faptului că sondajele sunt "comandate".
De asemenea, explicaţia lipsei de interes pentru nişa politică este dată şi de bugetele alocate pentru acest sector.
"Piaţa cercetărilor politice este situată undeva între unu şi două milioane de euro şi are o ciclicitate legată de alegeri - în special de cele parlamentare", afirmă Daniel E