DEZINTERES. Varujan Vosganian, ministru al Finanţelor şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor Din România (USR), a preferat, în loc de a se afla în mijlocul scriitorilor, să vadă un meci. Sursa: EVZ Foto
Luni seară, Varujan Vosganian era aşteptat să citească, din propria producţie poetică, în serile de lecturi ale Festivalului "Zile şi Nopţi de Literatură" de la Neptun, conform programului anunţat.
În ultimul moment, s-a văzut că vicepreşedintele Uniunii nu mai vine. Mai târziu, s-a aflat că Vosganian era, la acea oră, în tribunele stadionului din Elveţia, unde juca echipa României, probabil pentru a o încuraja. El s-a aflat astfel alături de prteşedintele Băsescu, cu care, cu puţină vreme în urmă, la aniversarea USR, avusese un schimb dur de replici, pe tema implicării sale atât în politică cât şi în literatură. Poeziile care ar fi trebuit să fie citite de Vosganian se numeau "Psalm", "Sfântă casa aceasta", "Ochiul cel alb al reginei", "După nouă ceasuri" şi "Pieta". Festivalul s-a încheiat ieri seară la Neptun şi a adus alături, timp de patru zile, peste 120 de oameni din sfera literaturii.