Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii vor fi filmati la tezele cu subiect unic

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 iunie 2008 ·

Danut Culetu, prefectul Constantei, a gasit solutia pentru a inlatura suspiciunile legate de corectitudinea modului in care sunt organizate tezele semestriale. O data cu eliminarea examenului de admitere in sistemul de invatamant preuniversitar, a devenit o conditie sine qua non ca la testele cu subiect unic sa nu fie admise "copiutele" sau subiectivitatea profesorilor de la clasa. "Sunt adeptul introducerii camerelor de filmat in scoli", a declarat, ieri, prefectul, in cadrul sedintei care a reunit toti directorii unitatilor de invatamant din judet. Propunerea i-a fost prezentata si Svetlanei Preoteasa, secretar de stat in Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. In timp ce se afla la Mangalia, la consfatuirea nationala a inspectorilor scolari din toata tara, aceasta a recunoscut ca elevii au copiat la tezele cu subiect unic. "Admiterea este importanta in liceu. Insa, oamenii formeaza sisteme. Daca intr-o anumita scoala, s-a copiat la teza cu subiect unic, s-a copiat din cauza celor care au stat in clasa, nu din cauza ministrului. Dar asta nu inseamna ca sistemul nu e bun", a explicat secretarul de stat. Initiativa lui Danut Culetu a fost salutata cu entuziasm de catre directorii prezenti la sedinta. In cazul in care propunerea se va concretiza, iar in anul scolar 2008 - 2009, elevii si profesorii vor fi supravegheati in sala in care se sustine examenul, carcotelile majoritatii vor fi inlaturate. In acest mod, se vor impusca doi iepuri dintr-un foc. Metodele de copiat, care le-ar putea asigura adolescentilor un loc la unul dintre liceele recunoscute din municipiu, nu vor mai fi eficiente. De asemenea, nici profesorii nu vor mai putea fi acuzati ca au colaborat cu scolarii pe durata tezelor cu subiect unic si le-au dat "ponturi" celor nepregatiti. "Pentru achizitionarea camerelor voi face o interventie la Consiliul Local si la CJC, dar si demersuri la Mi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 50 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 55 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°