Când l-am cunoscut, după alegerile din 2004, pe Bogdan Olteanu, acesta făcea parte din promiţătoarea generaţie de malagambişti care tocmai luaseră cu asalt parlamentul.

În aer plutea speranţa că România şi clasa ei politică se vor schimba radical după ce ei vor prelua puterea. Îi credeam, măcar pentru faptul că, studiind fotografiile noilor deputaţi, între nenumărate figuri de cap-işti în costume Armani şi cu cravate pepit, Bogdan Olteanu era singurul îmbrăcat „casual“.

Dar, în doar trei-patru ani, Olteanu şi-a schimbat radical şi garderoba, şi obiceiurile. Primul care mi-a atras atenţia asupra fenomenului a fost un sclivisit moderator de televiziune care, privindu-şi admirativ pantofii de catifea albastră, a spus, scârbit: „Eu nu invit în emisiune demnitari care dau pe îmbrăcăminte mai mult de cinci mii de euro. Iar ăsta are haine de şapte mii“. Nu ştiu dacă acesta era preţul corect sau doar o fantezie, dar ceea ce am văzut că s-a schimbat radical a fost limbajul politic al lui Bogdan Olteanu, din ce în ce mai identic cu cel al lui Viorel Hrebenciuc. Sub ochii noştri s-a petrecut o tandră şi discretă apropiere a tânărului liberal de cele mai corupte valori ale vechiului regim PSD. Legile liberale ale siguranţei naţionale au fost îngropate la Camera Deputaţilor.

Parlamentarii PNL s-au făcut scut în apărarea lui Adrian Năstase. Cooperativa Nicolai- Şerban Nicolae se pregăteşte să emasculeze CNSAS, şi nici unul dintre junii liberali nu a scos un sunet.

Să nu se înţeleagă cumva că morala acestei poveşti comune despre transformarea unui vesel fluturaş liberal într-un vierme care se hrăneşte din putregaiul corupţiei este: nu faceţi alianţa PNL-PSD. Dimpotrivă, eu cred că acesta este mersul firesc al lucrurilor şi, ca ziarist, aştept fericit spectacolul care va urma cununiei oficiale. Prin 2010 sau 2011, toţi vom urmări c