- Sportiv - nr. 113 / 11 Iunie, 2008 Subordonandu-se unei strategii de joc bine concepute si dinainte atent stabilite de antrenorul Piturca, fotbalistii romanii au jucat fara nicio greseala in aparare si, prin disciplina si precautie (nu se spune ca "frica pazeste pepenii"?!), au realizat, la Euro 2008, un 0-0 cu vicecampioana mondiala, echipa Frantei, una dintre favoritele la titlu. Un rezultat bun, care ne da sperante la calificare. Pentru multi specialisti, egalul acesta cu nationala Frantei, din grupa de la Zürich, poate fi considerat ca o victorie, dand reale sperante inaintea intalnirilor din "Grupa mortii" _ cum este considerata cea in care tragerea la sorti a aruncat echipa Romaniei _ cu Olanda si Italia. Putem spune ca, prin acest 0-0, chiar daca n-a dat gol, echipa Romaniei a castigat prin punctul smuls Frantei. Chiar daca echipa Romaniei "n-a rupt gura targului" _ cum se exprima un coleg de breasla -, rezultatul acesta ne face sa fim optimisti. Dorim sa remarcam, asa cum a facut-o toata mass-media romaneasca, momentul acela profund emotionant al intonarii Imnului de Stat al Romaniei, prin cateva mii de glasuri, ale jucatorilor si ale "microbistilor", asa cum niciodata pana acum nu s-a mai intamplat pe stadioanele din afara tarii! Niciodata n-am mai vazut noi, romanii, asa-ceva! Toti jucatorii de pe stadionul Letzigrund (invadat de culoarea galbena): Chivu, Mutu, Lobont, Radoi, Contra, Rat, Goian (turnul de aparare!), Nicolita, D. Nicolae, Cocis, Tamas, carora li s-au alaturat glasurile celor peste 10.000 de suporteri ai galeriei romane (care a dominat-o net pe cea franceza!), cu steagurile in culorile Tricolorului _ rosu, galben si albastru _ au cantat, la unison, cu acel molipsitor patos tineresc, imnul "Desteapta-te, romane!", in prezenta unui presedinte _ Traian Basescu _ coplesit de emotia momentului si el. Totul, in acea frumoasa si tonica "ocupatie"