Cea mai importantă scădere a fost înregistrată de acţiunile celor mai lichizi emitenţi Pe un rulaj în uşoară urcare, titlurile listate la Bursa de la Bucureşti s-au ieftinit, în
Cea mai importantă scădere a fost înregistrată de acţiunile celor mai lichizi emitenţi
Pe un rulaj în uşoară urcare, titlurile listate la Bursa de la Bucureşti s-au ieftinit, în medie, cu 2,36%.
În şedinţa de tranzacţionare de ieri, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut uşor, până la valoarea de 27,04 milioane lei (echivalentul a 7,35 milioane euro).
Toţi indicii bursieri au închis şedinţa pe roşu, dar cea mai importantă depreciere a fost înregistrată pe segmentul celor mai lichizi zece emitenţi. Astfel, indicele BET a pierdut, ieri, 2,83%, în timp ce, în medie, titlurile listate la BVB s-au ieftinit cu 2,36%. În plus, societăţile de investiţii financiare au înregistrat o corecţie de 2,5%.
BRD, cel mai lichid emitent
Prima poziţie în topul lichidităţii a revenit unui emitent din sectorul bancar. Astfel, pe un rulaj de 3,6 milioane lei, acţiunile BRD au înregistrat o scădere de 3,93%, închizând la cotaţia de 22 lei/titlu.
Pe poziţia a doua au urmat transferurile în valoare de 2,48 milioane lei cu acţiunie SIF Oltenia (SIF5). Ultima tranzacţie cu acţiuni SIF5 a fost perfectată la preţul de 2,87 lei/titlu, în scădere cu 2,47% faţă de ziua precedentă. Iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au ieftinit cu 2,47%, la preţul de 1,58 lei/acţiune, pe un rulaj de 2,46 milioane lei, ocupând a treia poziţie în clasament.
Creştere de peste 6% pentru AZO
În sectorul de îngrăşăminte chimice, acţiunile emitenţilor au avut evoluţii divergente. Revenind în forţă la cumpărare, investitorii au scumpit titlurile Azomureş (AZO) cu 6,25%, până la preţul de 0,68 lei/acţiune, pe un rulaj de 1,84 milioane lei. În schi