Un punct cu Franta? Asta e partea ceea mai putin insemnata. Da, un rezultat statistic urias (egal cu vicecampioana lumii), dar punctul e, fotbaliceste vorbind, mic, subdecimal.
Am jucat pe o negatie absoluta. Am dovedit ca suntem rapsozi desavarsiti ai blocajului si boicotului. Si ne-a iesit, din doua motive concurente. Mai intai, pentru ca Piturca a aglomerat sistematic jumatatea noastra si a provocat un enorm blocaj de trafic. In al doilea rand, pentru ca Franta e complet depresurizata. Domenech stia foarte bine ce si cum vom juca, dar n-a gasit solutii.
In teren, asezarea franceza a fost complet indiferenta la problemele reale ale jocului. Anelka a stat mult prea mult intr-un meci care l-a plictisit, ca aproape toate meciurile pe care le-a jucat in ultima vreme.
Publicitate
Seria care a luat Liga Campionilor de sub Chelsea a continuat. Toata lumea a presupus un taifun riberrist, dar toata lumea, inclusiv subsemnatul, a evaluat gresit Franta. Nimeni, in afara lui Piturca (un antrenor prudent pana la superstitie), n-a reusit sa detecteze si sa masoare uzura biologica si morala care sedeaza Franta.
Insa mica poveste obscura a marelui egal e surclasata de lumina care a tasnit din Chivu inainte de meci. Atunci am castigat punctul care ne califica intre natiunile constiente ale lumii. Nimeni n-a mai cantat imnul Romaniei asa cum l-au racnit Cristian Chivu si ceilalti zece: fara pudoare, din inima, printre lacrimi, cu o grimasa care trebuie pusa stema pe drapel. Niciodata n-am vazut o tribuna tricolora mai sigura si mai fidela. A inceput ceva care seamana de-a binelea cu patriotismul bun. Urmeaza meciul cu Italia.
Asta, in fotbal. S-ar putea sa facem inca un meci obscur si s-ar putea sa scoatem un punct din italieni. Personal si profesional, ma indoiesc. Personal si national cred ca am castigat deja ceva mult
